30 ianuarie 2011

Te Iubesc Fara Cuvinte

Cand nu iti spun ca te iubesc sa stii ca te iubesc mai mult
Esti un parfum sublim ce-l simt, fara cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer sa tac si sa ascult
Cand numar printre picaturi vechi juraminte...
 
Cand uit sa-ti spun ca te iubesc, sa nu tresari in visul tau
Si sa nu crezi ca te-am pierdut printr-o uitare...
Secunda-ti sunt intr-un abis, esti clipa sufletului meu
Prin intunericul prea dens te-mbrac in soare...

Cand nu ti-am spus ca te iubesc, te-am mai iubit inca odata
Si nestiind ca te ador, mi-ai plans in brate
Smaraldul trist din ochii tai m-a tot strigat ca altadata
Lasand durerea ce-o simteai sa ma agate

Cand nu-ti voi spune te iubesc, sa stii ca te iubesc din nou
Si-ti scriu pe buze un sarut ce nu te minte
Nu ma-nvata cum sa te chem in noapte cu al meu ecou!
Eu stiu sa-ti spun ca te iubesc fara cuvinte... 
Mariana Kabbout

29 ianuarie 2011

In Urma Ta..

Zgârîi cu unghia-n urma ta, pământul,
Fragede ierburi zic că sunt nebun...
Orbecăind îmi lepăd azi veşmântul
Şi-n hăul cu-al tău nume mai răsun...

Nădăjduiesc să te găsesc oriunde,
Chiar şi acolo unde nu ai fost...
Dar cum să ştiu că liniştea te-ascunde
În al meu gând lipsit de adăpost...?
 
Pe urma ta mă văd ca-ntr-o oglindă,
O şterg de praf … aievea mă privesc...
Şi-mi cert iubirea, mâna să nu-ntindă
Către ce-ai fost…un strop de mir regesc...

Mi-ai curs destul, chiar prea destul prin vene,
Ai ocolit pământul, să mă ai...
Când noaptea evada fin printre gene
Am înţeles de fapt că nu erai...

E totul vid. Nici clipele n-au vreme
Să rătăcească-n urma ta. Târziu,
Citesc ce-am scris pe fine crizanteme,
Nu eşti…mai sunt…ai fost…aş vreau să-ţi fiu... 
 Mariana Kabbout 

Balada Iubirii


M-aşez iar la pian să-ţi cânt balada
fără cuvinte ... Azi, ţi-o cânt din nou ...
Mi-aleargă mintea printre alb şi negru,
m-atinge printre clape un ecou...

Ştiu c-am promis să n-o mai cânt vreodată
doar am deschis pianul să-l privesc...
Dar inima-mi nebună mai încearcă
să-ţi spună printre note:”te iubesc”...

Cui îi mai pasă de promisiunea
ce am făcut-o-atunci când ai plecat?
Îmi amintesc prea bine azi balada
ce-n ea iubirea noastră a păstrat

Pe clape răsunau notele-n noapte
iar noi înlănţuiţi ca doi nebuni
Valsam printr-o plăcere fără margini
plutind prin galaxia cu minuni...

Pe clapele stinghere astăzi zace
tăcerea ce-a rămas în urma noastră...
Nici notele nu par mai fericite,
dorm într-o carte cu coperta-albastră

Mai cânt balada azi ultima oară
şi-mi amintesc o clipă-al ei cuvânt...
Apoi închid pianul cu tristeţe
şi mă prefac că nu mai ştiu să cânt... 

Mariana Kabbout

28 ianuarie 2011

El si Ea..

Erau doar niste copii cand s-au cunoscut
Se iubeau inocent, cu toate ca nu ar fi stiut
Ca povestea lor va tulbura minti sucite
Si va deprima vesnic chipuri fericite
Pentru ea el eclipsa mereu orice alt baiat
Caci vedea in el un suflet sincer si devotat
Il facea sa rada in cel mai trist moment,
L-a facut sa prinda viata cand privea absent
Si astfel el i-a jurat ca nimeni nu-i va face rau
Chipul ei era ca o icoana inramata in sufletul sau
Dar nu stia ca cel mai ascuns secret al ei
Era dependenta de droguri, ce o indeparta de el
Ajunsese sa se poarte altfel de frica adevarului,
De frica reactiei lui, se lasa incet prada visului
Ce o duce din ce in ce mai departe,
Ce cu fiecare gram o aduce mai aproape de moarte.

Era o zi ca oricare, desi se intreaba oare
De ce are un sentiment de nesiguranta
Ce ii sugruma pana si ultima speranta de mai bine
Simte ca ceva il asteapta ceva, ceva
Cutremura pe loc lumea in care traieste
Isi zambeste in oglinda si inchide ochii
Isi lasa ipotezele sa curga in voia sortii
Trage aer in piept si ofteaza de dor
Cu gandul la ea leviteaza parca pe un nor
Nu ia in seama cuvintele altor voci si pleaca
Spre destinatia cunoscuta de aproape doi ani
Condus de imaginea ei drumul se duce ca un vis
Ajuns la usa imediat imaginea macabra il arunca in abis
Fiinta draga lui era intinsa pe pat, parca lipsita de viata
Legat de o ultima speranta ii ia capul si cu teama il saruta
Stie ca nu mai el cu el desi il priveste muta.

Au fost zile si nopti, au fost tigari si sticle,
Au fost poze si lacrimi si diverse tentative
Deasi lua singur viata, caci odata cu ea
A murit speranta dea mai fi vreodata fericit
Dea mai fi iubit, simte ca a fost pedepsit
Pe nedrept, caci cu ce drept ia luat Dumnezeu
Singura fiinta care la facut sa simta ca traieste
Acum isi tine capul in maini si isi doreste
Sa ii sarute pielea fina pentru ultima oara,
Sa o simta aproape de el ca in ultima seara
Dar priveste pierdut peste un labirint gri
Ce va urma de acum, nimeni nu poate sti
Inecat in alcool spera sa umple un gol
Ramas in locul sufletului, isi face curaj
Iar de pe marginea blocului
Isi ia avant si se lasa in voia ceruluï.

21 ianuarie 2011

Azi..

Azi, timpul trece'ncet, pribeag
Si gandul trece'n amandoi,
Caci am pierdut a dragostei sireag,
Uitand cu lacrimi iar de noi..

Azi, drumul cel ales se vede,
Pe strazi ce bate vantul, ninge'ncet..
Cat ne'am iubit, nimeni nu crede
Noi stim acum ce'i un regret..

Azi, ploaia spala lacrimi calde,
O amintire'i tot ce e acum..
Noi ne'am ranit cu ale vietii spade,
Alegand cu dor un alt lung drum..

Azi, frigul ne ingheata pielea alba,
Singuri, amandoi pe lume..
Ajunge moartea'n gand cu graba
Pan' vom ajunge a vietii culme..

Azi, noi regretam ca'n timpuri duse,
Momente de dulceata ce lipsesc,
Foi negre, amintiri strapunse,
Durerea ce ne macina lumesc..

Azi, vrem timpul inapoi sa dam,
Sa mai traim cu soapte de amor..
Dar noi tot in geamul rece stam,
Asteptand o'ntoarcere , cu dor..

Azi, ne dam seama fara rost
Ca timpul trece lent privind un ceas,
Minute trec, iar intre noi ce'a fost,
Se pierde'n iarna..Fara glas..

Maria I.

Te Port In Mine

Te port in suflet, ca pe-un vas de pret,
Ca pe-o comoara-nchisa cu peceti,
Te port in trup, in sanii albi si grei,
Cum poarta rodia samanta ei.
Te port in minte, ca pe-un imn sfintit,
Un cantec vechi, cu crai din Rasarit.
Si port la gat, nepretuit sirag,
Stransoarea cald-a bratului tau drag.
Te port in mine tainic, ca pe-un vis,
In cer inalt de noapte te-am inchis.
Te port, lumina rumena de zori,
Cum poarta florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.
O poama aurita de smochin,
Te port in brate, horbote subtiri,
Manunchi legat cu grija, fir cu fir.
Cum poarta floarea rodul de cais,
Adanc te port in trupul meu si-n vis.

Zorica Latcu

Argint Fals..

Te auzeam cum cresti copila
Si te chema oglinda desfrînata
Să fugi ca ochiul prin pupila
Sau ca femeia dintr-o fata.

Dar te tineam captiva-n ochiul meu
Asa cum marea pe albastrul tine
Cum tine trei pe Dumnezeu...
Si parca nu stiam pe cine

Tocmai zidea la mine-n piept
Cel mare cel viteaz cel drept..
Un suflet..

 Dan Galbina

16 ianuarie 2011

Purtam Fiecare o Dragoste in Noi



Purtăm fiecare o dragoste-n noi,
Dar eu pentru tine şi tu pentru alta
Şi focul ne mistuie surd pe-amândoi:
eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta.

Aştepţi un cuvânt, aştept un cuvînt,
Dar eu de la tine, şi tu de la alta.
Obrazul îţi văd şi în vis delirând,
Dar tu în visare o vezi doar pe alta.

Şi ce ne rămâne să facem când nici
Ursita nu ştie decât să dezbine?
De ce i-ar fi milă? Trăim, doar iubind,
Deşi tu pe alta, eu, totuşi, pe tine.

Silva_Kaputikian

15 ianuarie 2011

Picatura de Amar


Sunt trista'acum, iar inima mea plange
In lupta cu destinul azi am pierdut din nou.
Si cred ca si speranta din mintea mea se stinge
Caci nu'mi'e dat iubire, ci doar al ei ecou..

Plange si cerul acuma pentru mine
Caci ochii meu nu mai au lacrimi, au secat,
Iar sufletul nu mai suporta, nu mai tine
Durerea grea ce ma apasa ne'ncetat..

M'ai parasit cand eu credeam in tine
Credeam in vorbele pe care mi le'ai spus!
Dar dac'as fi stiut ca iti bati joc de mine
Imi infrangeam iubirea si tot ce m'a patruns..

Tu te'ai jucat cu mine, cu ceva ce simteam.
Mi'ai luat iubirea'n ras, calcandu'mi inima
Dar eu am crezut totul, tot ce'mi spuneai credeam..
Ce rau ti'am facut, de m'ai distrus asa?

Plange acum, mereu si sufletul din mine..
Dar tie nici ca'ti pasa, n'ai habar
Ca te'amiubit, cat am tinut la tine,
Mi'ai lasat in schimb o picatura de amar...

Loredana Pastia (1975)

Astazi Ne Despartim..

Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
Astăzi ne despărţim
Cum s-au despărţit apele de uscat.

Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie să fie ...
Alături, umbra albastră
Pentru adevăruri gândite stă mărturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
Eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
Ducând în guşă mireasmă, bucatele.

Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
Ca o pădure de sute de ani
Plină de fiare cu blană vărgată.

Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
Ca ţărmul care se modelează din ape,
Ia forma uitată a trupului tău ...

Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
Astăzi ne despărţim
Cum s-au despărţit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
Eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul ...
  Ştefan Augustin Doinaş

Cand Ai Nevoie De Dragoste


Când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
Când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
Când eşti singur nu poţi să scapi de 

singurătate.
Când eşti nefericit nu are sens să o spui.

Când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
Când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
Când eşti la pământ cine se interesează de tine?
Cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

Fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
Poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
Nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
Fii lângă mine, ţine cu mine.

Inţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
Fii iubita mea permanentă.
Hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
Să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

Dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste
Când ai nevoie de dragoste.
Când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
Când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.


Mircea Cartarescu


14 ianuarie 2011

Sotiei Mele..

Eu nu te vad, decat cand sunt departe
Caci altfel te confund mereu cu mine
Te pierd din ochi, cand te privesc de-aproape,
Dar cind esti peste zari, visez cu tine.

Nu te doresc, cand tu imi esti de toate
Dar sunt flamind, cand singur sunt cu toti.
Nu-mi odihnesc privirea de sub pleoape
Decat pe chipu-ti cel visez in nopti.

Sunt mandru ca te am, dar nu-ti stiu pretul.
Te dau mereu pentru nimicul gol,
Ma saracesc nerod, desi eu par semetul
Cand hoti si-nselatori imi dau ocol..

Eu sunt bogat, cat nu stiu pretui
Si saracesc cand nu mai stiu iubi. 

Daniel Branzai  



Batrani Si Tineri..

Bătrâni şi tineri,
Toţi stângaci,
Nu încă unii
Iar ceilalţi nu mai,
Şi-n sâmburul din care mă desfaci,
Un biet adult se înmulţeşte. Vai,

Ce jalnic fragmentaţi
Şi fără miez,
Timpi depărtaţi egal de mine!
O, Doamne spune-mi unde să m-aşez
Când toate vârstele îmi sunt străine
Şi în zadar
Copilul care sunt
Caută speriat un timp cărunt
Sau chiar,
Mergând cu visul mai departe,
O cât mai luminoasă moarte...

Dar nu găseşte disperat decât
O nemurire-n care i-e urât.


Ana Blandiana
 

13 ianuarie 2011

Ruga..


Ajută-mă să plâng şi să mă rog,
Să îmi privesc destinul inorog
Cu steaua-n frunte răsucită corn
Spre care-n vis mulţimile se-ntorn;

Ajută-mă să plâng şi să îndur
Dispreţul laudei ce creşte-n jur
În ochii lacomi, fără de noroc;
Ajută-mă să plâng şi să mă rog,

Ajută-mă să blestem şi să plâng
Lumea supusă ochiului meu stâng,
Ajută-mă să plâng şi să accept
Lumea ascunsă ochiului meu drept;

Ajută-mă să plâng şi să suport
Catapeteasma ochiului tău mort
Şi nemaidesluşitul paradis
Strivit în ochiul tău închis.

Doua Cruci..

Tu ai fost crucea mea
Înaltă, subţire,
În stare să mă răstignească
Grindă pe grindă.
Eu am fost crucea ta
Copilărească,
Răsfrântă-n oglindă.
Aceeaşi mişcare
Pentru îmbrăţişare
Şi răstignire,
Pentru mire
Şi pentru mireasă.
Lasă
Vremea să curgă de două ori,
Dinspre seară, şi dinspre zori,
Pentru unul, şi pentru altul,
Să ne asemene,
Şi să ne-acopere sumbră
Cu flori -
Printre care să privim spre înaltul
Desenat cu două cruci gemene:
Una de umbră.

Suficienta mie

Suficientă mie nu mi-am fost niciodată,
Atârnând mereu ca un fruct de o creangă în vânt,
Ca de un arc încordat, o săgeată,
Ca de propria sa etimologie, un cuvânt.

Ce-am însemnat înainte de-a fi fost pe pământ,
Ce sens visat de demult devenit speranţă uitată
Mă străbate sărind peste rând
Şi făcându-şi din mine dovadă

Şi verigă a unui mister amânat
Ca să continue diferit însă viu,
Plătind cu dobândă acelaşi păcat

Pe care ţi-l las moştenire târziu,
Ca să-l înţelegi şi să-l porţi mai bogat,
Numai tu, cititor nenăscut, ca un fiu...


Ana Blandiana

Balada..

N-am altă Ană,
Mă zidesc pe mine,
Dar cine-mi poate spune că-i destul,
Când zidul nu se surpă de la sine,
Ci-mpins de-o toană
De buldozer somnambul
Înaintând de-a valma prin coşmar.
Şi iar zidesc
Cum aş zidi un val,
A doua zi iar,
A treia zi iar,
A patra zi iar, 

O mănăstire pururea lichidă
Sortită să se năruie la mal;
Şi iar zidesc,
O, var
Şi cărămidă
Şi, fără de prihană,
O făptură
Ca armătură
Visului infam:
N-am altă Ană
Şi pe mine chiar
Din ce în ce mai rar
Mă am.

De Dragoste..

Nu mă lăsa, aşează-mi-te-alături
Şi ţine-mi capul strâns să nu tresar
Când somnul bont la care-s condamnată
Se-ascute, răsucindu-se-n coşmar;
 
Cuprinde-mi tâmplele în palme-aşa
Cum ţii să nu se verse un potir
Şi pune-ţi gura peste gura mea:
Inspiră ţipătul care-l expir,

Să nu se-audă hohotul de plâns
Ce-şi hotărăşte trupul meu contur;
Îmbrăţişează-mă să nu mă smulgă
Valul de spaimă care creşte-n jur

Şi duce totul, şi în urma lui
Rămâne doar moloz şi ghilimele,
Şi se chircesc bolnave şi se sting
Şi soarele şi celelalte stele... 

 Ana Blandiana (1942)

Inca un Pas

Atât de puţine lucruri mă pricep să fac  
Nici piersici ca piersicii,
Nici struguri ca via,
Nici măcar nuci
Ca arborii cu umbră amară

 Şi foşnet uşor,
Un singur lucru ştiu să fac
Cu o pricepere extraordinară:
Ştiu să mor.
 
Nu mă laud,
Ştiu să mor cum puţini oameni ştiu
Mă învelesc întâi în tăcere,
Apoi în pustiu
Şi pornesc astfel încet, un pas,
Încă un pas, şi încă un pas,
Până nu se mai vede din mine
Decât un glas
Aşezat somptuos
În al cărţii sicriu.

Nu mă laud,
Credeţi-mă, ştiu să mor
Şi ştiu, mai ales, să înviu,
Dar asta e, bineînţeles,
Mult mai uşor..


Ana Blandiana (1942)

12 ianuarie 2011

Pereche..

Şi vom rămâne în eternitate
La fel de tineri cum suntem acum
Când miezul morţii-n turnul tâmplei bate
Plecând pleoape roşii pe gropi adânci, cu scrum?

Vom fi şi-n moarte tot uşor de-nfrânt
Şi nu vom înţelege nici atunci
Sensul acelui strivitor cuvânt
Rotindu-se-n absurdele porunci?

Tot tineri şi frumoşi fără-ncetare,
Mereu împleticiţi în lungi priviri,
Vom fi jertfiţi mereu pe alte-altare
Şi neacasă, veşnic nicăiri?

Apleacă-te pe braţul meu când mor,
Lasă-te-nvins de legea lor străveche.
Nouă ni-e dat în schimbul tuturor
Norocul de a fi pereche.

Ana Blandiana (1942)

11 ianuarie 2011

Eclipsa

Renunţ la milă greu ca la un viciu,
Cu milă sunt drogată de copil.
Alb înstelată de ridicol plâng
Lângă fricos, lângă învins, lângă umil.

Îi plâng pe proşti şi proştii mă înving,
Surâzători sub steaua mea sterilă.
De gingăşie tot mai mult mă-ntunec
Şi pier de umanism şi milă.

Înduioşate mâini întind să mângâi
Fiare gonind spre mine hămesite,
Şi-mi pare rău că n-o să mai sărut
Şi botul care mă ucide.

Nici n-am trăit spre-a nu jigni pe nimeni,
Mi-au prins în ţărnă rădăcini genunchii,
Şi-mi trece viaţa încercând să-mi cresc
La capetele aripilor unghii.

Ana Blandiana (1942)

10 ianuarie 2011

Ea va veni..

Întâi a fost pe vreme rea,
Era noros şi vânt bătea
Şi, desigur, ploua;
(Ea va veni, ea va veni)
Asfaltul ud era lucios
Şi-n el se reflecta, frumos,
Imaginea ta.
(Ea va veni, ea va veni)
Cred c-ai aşteptat destul,
Ea va veni, ea va veni!

A doua oară s-a-ntâmplat
Pe timp frumos, dar ce folos!
Tot în zadar...
(Ea va veni, ea va veni)
Mult mai târziu, la telefon,
Ai auzit-o, dar ce ton
Şi ce vocabular!...
(Ea va veni, ea va veni)
Cred c-ai aşteptat destul,
Ea va veni, ea va veni!

A treia oară a venit,
Dar chiar atunci erai grăbit,
Dacă ai fi putut şti!...
(Ea va veni, ea va veni)
Acuma stai şi-aştepţi din nou
Venirea ei, ca un cadou
Pentru tine ar fi...
(Ea va veni, ea va veni)
Cred c-ai aşteptat destul,
Ea va veni, ea va veni!


Alexandru Andries (1957 - ____)

8 ianuarie 2011

Iertarile..

Tu sa ma ierţi de tot ce mi se-ntâmpla
Ca ochii mei sunt când senini când verzi
Ca port ninsori sau port noroi pe tâmpla
Ai sa ma ierţi altfel ai sa ma pierzi..

Vad lumea prin lunete maritoare
şi vad gradini cu arme mari de foc
Sub mâna mea deja planeta moare
şi în urechi am continentul rock..

Ai sa ma ierţi ca sunt labilitate
Ca trec peste extreme fulgerând
Ai sa ma ierţi preablânda mea de toate
Eu sunt nemuritorul tau de rând..

Ai sa ma ierţi ca nu pot fara tine
şi daca n-ai sa poţi si n-ai sa poţi
Mie pierzându-te-mi va fi mai bine
Eu tristul cel mai liber dintre toţi..

şi cum se-ntâmpla moartea sa le spele
Pe toate-nobilându-le fictiv
Ai sa te-apleci deasupra morţii mele
şi tot ai sa ma ierţi definitiv..

Ai sa ma ierţi în fiecare noapte
şi-am sa te mint în fiecare zi
şi cât putea-va sufletul sa rabde
Cu cât îţi voi gresi te voi iubi...

Adrian Paunescu

Spune'mi ceva..


Dacă-am să te chem
Dă-mi măcar un semn
Fie şi-un blestem
Din partea ta.
Totuşi nu ştiu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva.

În noaptea despărţirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi mă bate viscolul câinesc
Şi am venit să-ţi spun că te iubesc.

Probabil drumul meu va duce-n iad
Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad
Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis
Că biata cifră doi s-a sinucis.

Şi de atâta viscol vestitor
Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor,
Că tineri am intrat şi cu ce rost
Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot,
E numai despărţire peste tot
Şi se aude că va fi mai greu
Decât vom fi departe tu şi eu.

Dar nu pentru a-ţi spune că e rău
Am dat cu bulgări mari în geamul tău,
Ci ca să ştii, în viscolul câinesc,
Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc.

Şi vreau să-ţi dau cu acte înapoi
Dezastrul împărţirilor la doi,
Ca să-nţelegi şi tu ce-i cuplul frânt
Şi cum e să fii singur pe pământ.

A mea..


Cum treci acum şi apa e-n ruine,
Si-ţi este bine şi îmi este bine,
Aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine
E vie vrerea ambelor destine.

Te voi iubi cu milă şi mirare
Cu întrebare şi cu disperare,
Cu gelozie şi cu larmă mare,
C-un fel de fărdelege care doare.

Şi jur pe tine şi pe apa toată
Care ne ţine barca înclinată
Că vei ramane - dincolo de număr
Si dincolo de forme, măşti şi vorbe -
A mea, de-a pururi, ca un braţ în umăr. 


Adrian Paunescu 

Ce frumoasa esti..

Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.

Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.

Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.

Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.

Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.

Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via asurzând de struguri,
Va trăi definitiv în vin.

Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.

Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?


Adrian Paunescu

Descântec de viaţă şi moarte

Să fie de dulce, să fie de vară,
Să fie de iarbă ajunsă la brâu,
Să fie de dragoste ultima oară,
Să fie de pietre spălate de-un râu.

Să fie de mine, să fie de tine,
Să fie cumva şi de noi amândoi,
Să fie de rău şi să fie de bine,
Să fie de mierea ascunsă-ntr-un roi.

Să fie de cer şi să fie de munte,
Să fie de mâine, să fie de azi,
Să fie de tâmplele mele cărunte,
Să fie de ceaţa ieşită din brazi.

Să fie de zi şi să fie de noapte,
Să fie de clipa când vrei să şi mori,
Să fie de gustul cireşelor coapte,
Să fie de drumul spre Malu cu flori.

Să fie de calul ce mânzu-şi învaţă,
Să pască în voie, s-alerge constrâns,
Să fie de ziua schimbării la faţă,
Să fie de purificare prin plâns.

Să fie de pas şi să fie de pernă,
Să fie de toată intrarea-n destin,
Să fie de ţara asta eternă,
Pe când o femeie îţi iese cu plin.

Să fie de-a-nvinge, să fie de-a pierde,
Să fie de brazdă, să fie de spic,
Să fie de treflă, să fie de verde,
Să fie de mare, să fie de mic.

Să fie de viaţă, să fie de moarte,
Să fie de gustul de măr pădureţ,
Fecioara muşcându-l cu buzele sparte,
Să fie de sângele ei fără preţ.

Să fie de salcia plânsului veşnic,
Când teatrele lacrimi confiscă din ochi,
Să fie de ornic, să fie de sfeşnic,
Să fie de drag, spre a fi de deochi.



 

Să fie de toate în devălmăşie,
Plătind consecvent cel din urmă pariu,
Să fie, să fie, dar cine să fie?
O ştiţi fiecare. Eu asta n-o ştiu.




Adrian Paunescu  

Antiprimavara

Ce daca vine primavara
Atâta iarna e în noi
Ca martie se poate duce
Cu toti cocorii înapoi
In noi e loc numai de iarna
Vom îngheta sub ultim ger
Orbecaind pe copci de gheata
Ca un stingher spre alt stingher. 

Si vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Si cuiburi si-au facut la stresini
Si lânga mine nu esti tu
Ninsori mai grave decât moartea
Au fost si sunt si vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Si vin nebuni sa faca schi.
Si ninge pâna la prasele
Ninsoarea-mi intra-n în trupul tot
Un dans de oameni de zapada
Ce îmbratisarea n-o mai pot
La noi e iarna pe vecie
Doi fosti nefericiti amanti
Ia-ti înflorirea, primavara
Si toti cocorii emigranti.
Primavara, care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost
Poti sa pleci suntem reci
Iarna ni-i pe veci.

Adrian Paunescu

7 ianuarie 2011

Poetul..



Aş sta, aşa cu faţa-n sus,
Lovit pieziş de vreme
Şi-ncet ca un izvor supus
Ţi-aş murmura poeme.

Şi patul de sub şira mea,
Podeaua care-l ţine,
Cu timpul s-ar dărăpăna
Şi-n casă-ar fi ruine

Şi peste molcomul prăpăd
Peste privirea-mi oarbă
Cu gura începând să vad
Eu, năpădit de iarbă,

Din somnul ca un trist magnet
Ce ştie doar să cheme,
Ţi-aş mai încredinţa încet
Mistere şi poeme.

Albitul firii mele os,
Schiloada chipăroasă,
Lovit de pietre dureros
Şi mărunţit de-o coasă.

Ar face gura şi-ar sopti
Despre ce e şi nu mi-i
În veacul de schizofrenii
Pân-la sfârsitul lumii

Şi dacă varul cel nestins,
Ce-i una cu folosul,
Cu cinic urlet dinadins
Mi-ar înghiţi şi osul,

Eu, tainic, blând şi tutelar,
Călcând tăceri postume,
Din toţi pereţii daţi cu var
M-aş reîntoarce-n lume,

Către o casă, unde-acum
Şi moartea mai aşteaptă,
Până să-nceapă tristul drum
De dincolo de şoaptă.

Să-ţi spun că încă nu-i târziu.
Ruina e departe,
Iar eu cu inima te ştiu
Pe viaţă şi pe moarte.

Aş sta aici, pe-acest prundiş
Pe care-mi este bine,
Ca vremii, pus hotar pieziş,
Să-mbătrânesc de tine.

Să-mi sugă oasele-n pământ
De parcă oase-aş plânge,
Să fiu doar calcar şi cuvânt
Şi-un ultim strop de sânge.

Adrian Paunescu (1943 - 2010) 

Iubire, vis Trandafiriu..



Iubire, vis trandafiriu...
Cum aş putea să te descriu?

Eşti inocenţa unui zbor,
Copil atoateştiutor,
Felină ne-mblânzită-n veci,
Limanul undelor prea reci,

Freamăt şi anotimp torid
Într-al femeii trup candid,
Al apei murmur cristalin,
Talaz şi foşnet de satin,

Seva fiorului plăpând
Din gând pe buze-alunecând
Şi prea puţini mai ştiu că ai
Pe vârful degetelor, rai...

Iubire... nu-i cuvânt născut
Să-mi spună când ai apărut,
Cum n-au ştiut nici cei dintâi
Când vii şi cât ai să rămâi...

Săracă-mi este slova, ştiu...
Cum aş putea să te descriu?
Numele tău de unde vine?
Iubire, vis trandafiriu,

Eu te-am găsit?..sau tu pe mine?

Mariana Kabbout

Totusi, iubirea..

Şi totuşi există iubire 
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de
ştire
Iubesc, am curaj
şi mă tem.
 

Şi totuşi e stare de veghe
 Şi totuşi murim repetat 
Şi totuşi mai cred în pereche 
Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.

Pretenţii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric
şi tu
Intr
ăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger c
ăzu.
 
Motoarele lumii sunt stinse
Re
ţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Treze
şte-le tu c-un sărut.
 
 

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi m
ă simt Dumnezeu
Continu
ă lumea femeie
Cu plozi scri
şi în numele meu.

Afar
ă roiesc întunerici
Aici suntem noi lumino
şi
Se ceart
ă-ntre ele biserici
Făcându-
şi acelaşi reproş.
 

Şi tu şi iubirea există
Şi moartea există în ea
Îmi place mai mult când e
şti tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul m
ă sprijin de cer,
Tu e
şti în puterile mele,
De
şi închiziţii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
 

-ntorc la silaba dintâi,
Pr
ăval peste tine pădurea:
Adio, adic
ă rămâi.
 

Şi totuşi există iubire 
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de
ştire
Iubesc, am curaj
şi mă tem.


Adrian Paunescu (1943 - 2010)