E trist ca nimeni sa te stie..

E trist ca nimeni sa te stie,
Dar si mai trist sa-ti zici mereu
Ca te-a patruns nimicnicie
Desi ai fost ca Dumnezeu.

Unde sunteti, iubiri desarte,
Ochi mari ce nu-i mai pot uita?
O, fugi departe, fugi departe,
La ce ma-ngâni cu fata ta?

În vita lumii acestie,
Ce-i fara capat si-nceput,
În toata neagra vecinicie
O clipa numai te-am avut.

De-atunci te chem din întuneric
Si amintirea ta dezmierd
Pân-ce rasai… un vis himeric,
Abia rasai… si iar te pierd.

Ca la un zvon ce lin adie
Urechea tin, mereu ascult…
Tot mai putina armonie…
Pustiu din ce în ce mai mult.

Si din comoara-mi de suspine,
Cu amintiri, cu dor îmbrac
Acest amor bogat în chinuri

Si-n mângâieri de tot sarac.

Mihai Eminescu (1850 - 1889)