14 decembrie 2010

Nu Ma Vei Uita

Te mariti, si stiu, vei naste prunci,
Veti avea camin si alte cele
Dar asa frumoasa ca atunci
Cand erai stapana vietii mele
Nu vei fi tu niciodata
Niciodata..

Anii vor veni mereu siraguri
Ca soldatii la cazan flamanzi
Din viata ta de miez si faguri
N-o sa aiba Moartea nici de pranz
Poate doar o simpla, trista, cina
Trista cina...

Ce batrana, palida si goala
Vei ramane peste trei decenii
Sangele tau, astazi in rascoala
Va fi rece, rece. Doar vedenii
Despre tot ce-a fost vei mai avea
Mai avea..

Ca strigoii vor veni la tine
Din iubirea noastra ne-ntamplata
Gandurile, visele haine.
Nu ma vei uita tu niciodata
Sufletul cu altul ti-i zadarnic
Darnic...

Mihai Beniuc (1907 - 1988)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu